Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   6 deputati de la Chişinău…

6 deputati de la Chişinău învaţă integrarea europeană în legislativul de la Vilnius

O delegaţie formată din 6 deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova va efectua o vizită de studiu la Parlamentul Republicii Lituania în perioada 19-23 septembrie 2011.

Din delegaţie fac parte deputaţii Corina Fusu, Elena Frumosu, Simion Grişciuc, Ion Butmalai, Oleg Ţulea, Valeriu Saharneanu.

Vizita se încadrează în Programul de instruire parlamentară “Proceduri parlamentare şi integrarea europeană”, organizat de Seimas-ul Republicii Lituania, în cooperare cu Institutul Republican Internaţional din Vilnius.

 La Vilnius deputaţii Parlamentului Republicii Moldova vor avea o serie de întrevederi cu deputaţi din diferite fracţiuni ale Seimas-ului, reprezentanţi ai comitetelor de lucru şi ai ministerelor, cu fostul negociator-şef pentru integrarea europeană, Petras Austrevicius şi cu alţi oficiali. În cadrul acestor întrevederi urmează a fi abordate aspecte ce vizează coordonarea politicilor interne, controlul parlamentar şi cooperarea cu guvernul, proceduri legislative şi implementarea legislaţiei, negocierile cu UE, armonizarea legislaţiei cu cea a UE etc.

 Programul de instruire parlamentară “Proceduri parlamentare şi integrarea europeană” va fi moderat de către deputaţi lituanieni, funcţionari publici, precum şi de experţi în domeniul legal şi de integrare europeană. Proiectul are drept scop facilitarea transferului de experienţă şi practicilor de succes în domenii precum consolidarea activităţilor Parlamentului Republicii Moldova, eficientizarea capacităţii administrative şi legislative, promovarea cooperării interparlamentare în contextul procesului de integrare europeană.

 În 2010, în Lituania a fost organizat primul ciclu de instruiri „Proceduri parlamentare şi integrarea europeană” pentru un grup de 12 deputaţi moldoveni, iar în aprilie 2011 s-a desfăşurat cea de-a doua vizită de studiu la Seimas-ul Lituaniei.

Comunicat, Parlamentul R.Moldova